Călătorii străini despre Cetatea Făgăraş

Călătorii străini – diplomaţi ai curţilor regale europene, misionari sau simpli trecători – au lăsat posterităţii descrieri ale oraşului şi cetăţii Făgăraşului. Prima consemnare vine de la Anton Verancsics (1504-1543), primat al Ungariei, prieten cu Erasmus de Roterdam, care amintea, în a sa Descriere a Transilvaniei, printre cetăţile voievodatului ardelean, alături de cele din Hunedoara şi Deva, şi pe cea din Făgăraş. La mijlocul secolului al XVI-lea se preciza că pe malul Oltului ,,stă cetatea bogată, căreia vechii locuitori i-au dat numele de Făgăraş, înconjurată din toate părţile cu şanţuri şi cu puternicul zid”. Umanistul român Nicolaus Olahus, contemporan cu voievodul Ştefan Mailat, o considera cea mai întărită cetate din sudul Transilvaniei: ,,cetatea aceasta e ca un mic ducat pentru că supuşii ei sunt boieri români, care respectă pe stăpânul cetăţii ca pe un principe”.

Georg Reichersdorffer scria, la mijlocul secolului al XVI-lea, în Chorographia Transilvaniei: ,, … cetatea Făgăraş << care e>> aşezată într-un loc şes şi mlăştinos şi este atât de bine întărită şi puternică, încât nu există nici o teamă că ea să poată fi vreodată minată”.

În anul 1574, călătorul Pierre Lescalopier nota că la Făgăraş este un castel puternic cu un şanţ larg, înconjurat de apă, în mijlocul unui oraş bine populat.

Câţiva ani mai târziu, la 1585, francezul Jacques Bongras, în drumul său spre Constantinopol, trecând prin Făgăraş nota despre acesta că este oraş cu un castel întărit şi frumos.

Giorgio Tomasi realizează, la sfârşitul secolului al XVI-lea, o frumoasă descriere a cetăţii şi castelului. El aminteşte printre cele mai însemnate cetăţi ale Transilvaniei, în afară de cele ocupate de turci, Făgăraşul, care ,,se dovedeşte a fi o bună cetate, deşi mică, tăria i-o dă un zid bastion care o încinge precum şi şanţul pe care îl are împrejur, ce nu poate fi trecut decât pe un pod lung de lemn, care singur îngăduie intrarea, ajungând la turnuri foarte întărite, păzite cu multă grijă de soldaţi”. Tot el ne transmite o primă descriere a interioarelor castelului: ,,În cetate, Balthazar Bathory, fratele cardinalului( Ştefan Bathory –n.n.), pe când era stăpân, începuse o măreaţă clădire în stil italian << Renaştere>> pentru locuinţa sa. Şi a făcut la mijloc o sală mare pe care a împodobit-o cu picturi de mâna unui pictor <<înzestrat>>. Iar între acestea, pentru a umple golurile, unele erau însoţite de devize frumoase, potrivite <<lor>>. Îndeosebi se vedea fenixul arzând în flăcările aprinse de razele soarelui prin baterea lor care spunea <<Sola facta Solum deum sequor>>. Mai era, printre cărbunii aprinşi deasupra altarului regelui Porsenna care asedia Roma, mâna preaputernicului Scevola cu deviza <<Fortia facere et pati, Romanum est>> (a lupta cu tărie e o însuşire de roman ), apărea un străbun cu tolba plină de săgeţi cu deviza <<Fortibus non deerunt>> (Nu vor lipsi armele <<eroilor>>). Şi un smarald strălucitor însoţit de aceste cuvinte <<Hoc uno, fides, virtusque probatur>> (Numai prin acesta se încearcă credinţa şi virtutea). Lăsăm la o parte multe altele pentru a nu ne întinde prea mult”.

La mijlocul veacului următor, pastorul german Conrad Iacob Hiltebrandt a fost impresionat de cetate, pe care o considera ,,una din cele mai de seamă cetăţi ale Transilvaniei, însuşi paşa i-a dat asalt de mai multe ori în războiul din urmă, dar a trebuit să se retragă cu pierderi”. Într-adevăr, cetatea Făgăraşului a fost asediată de mai multe ori – în anii 1530, 1540, 1541, 1559, 1601, de două ori în 1658, 1661, 1705, 1849 –fără însă ca aceasta să fie cucerită; predată, în schimb, da. Evlia Celebi (istoric, geograf, scriitor şi unul din cei mai cunoscuţi călători turci, care s-a peregrinat timp de 40 de ani în întreg Imperiul Otoman), participant la asediul oraşului şi al cetăţii din 1661, scria că turcii, după ce au incendiat oraşul, au asediat cetatea ,,care tot nu vroia să se supună; când acolo se găseau în ea mulţi soldaţi şi locuitori adunaţi din împrejurimi”, iar asediatorii conduşi de Ali paşa s-au retras după 14 zile de asediu.