Obiecte de cositor din colecția Muzeului Național Brukenthal

Atestate documentar încă din anul 1367, breslele au contribuit la dezvoltarea economică a Sibiului timp de 400 de ani, perioadă în care orașul a fost cel mai important centru meşteşugăresc din Transilvania. Prin documentul emis la 9 noiembrie 1376 pentru breslele din Sibiu, Sebeş, Sighişoara şi Orăştie se consemna reînfiinţarea breslelor, statutele „cele vechi şi rele” fiind înlocuite cu altele noi, valabile „pentru toate breslele de meşteşugari care sunt ori vor fi”.

Numărul breslelor sibiene erau de nouăsprezece la începutul secolului al XIV-lea, dar dezvoltarea tehnicii a contribuit la apariția de noi branșe meșteșugărești, astfel topirea și turnarea metalelor a determinat apariția unor noimeșteșuguri printre care și cel al turnării cositorului. Începând din secolul al XVI-lea meșteșugul turnării obiectelor din cositor cunoaște o amplă dezvoltare, fapt demonstrat de numărul mare de mențiuni documentare dar și de produse lucrate înaceastă perioadă. Supranumit “argintulsăracului”, cositorul a suplinit, în casele păturilor orășenești mijlocii, bogăția de forme și ornamente ale argintăriei din casele nobiliare. Mult preţuite, ele sunt menţionate între obiectele lăsate prin testament urmaşilor, cum este protocolul de moştenire al comitelui sibian Albert Huet din 1607 în care sunt menţionate 216 vase din cositor. Cositorul era folosit și pentru confecționarea obiectelor de cult, încă din anul 813 conciliul de la Reims a permis folosirea lui, obiectele din cositor fiind comandate de mănăstirile și bisericile sărace.

Muzeul Național Brukenthal deține o colecție de obiecte din cositor, constituită la sfârșitul secolului al XIX-lea prin achiziții și donații. Un număr mare de piese a intrat în muzeu în anul 1935, moment în care colecția Muzeului Carpaților (Karpatenverein) a fost preluată de Muzeul Brukenthal. Înexpoziția Obiecte de cositor din colecția Muzeului Național Brukenthal sunt prezentate cele trei mari categorii de piese ale colecției: vase de bucătărie, obiecte liturgice, de breaslă sau vecinătate – cu o mare varietate tipologică şi stilistică. Prin modul de ornamentare dar şi prin formă obiectele selectate atestă evoluţia acestui meşteşug de-a lungul a trei secole, parcurgând stilistic drumul de la Renaştere la Baroc şi Rococo.